NU CONTEAZA SUMA CAT CONTEAZA FRECVENTA


4 minute de Finante Personale

Ultima inițiativă excelentă a lui Laurențiu Mihai este de a cere părerea mai multor persoane active în blogosfera de Finanțe Personale despre “Cum sa investesc lunar sume mici de bani? Investitii cu bani putini (500-1000 lei)”. Laurențiu mi-a făcut onoarea de a mă include printre cei invitați să își exprime părerea.

Fac cu drag trimitere la articol pentru ca eu cred că este bine să vedem cât de diverse sunt părerile pe subiectul banilor personali.

În răspunsul meu am pornit de la exact cerința trimisă, și am încercat să mă înscriu și în limita de spațiu. Așa că nu au încăput câteva precizări:

  • S-ar putea ca 1000 lei pe lună de investit să nu fie considerate chiar mici, pentru unii cititori. Indiferent de motivul în sine (și eu am menționat trei posibile), am vrut să mă raportez în primul rând la aceștia.
  • În răspunsul meu am pornit de la situația concretă întâlnită, potrivit căreia, dacă 500 de lei este suma lunară posibilă de investit, atunci pragul (suma minimă) pe care îl cer brokerii pentru a investi pe BVB, s-ar putea să fie considerată descurajantă. Asta înseamnă implicit că, pentru a investi pe BVB trebuie, în prealabil, să strângi banii care să atingă acele praguri. Care sunt multiplii de 500 de lei… Pornind de aici am dat răspunsurile respective.
  • Sunt în continuare partizanul ideii că bunăstarea personală stă în primul rând în acțiunile noastre personale, și într-o măsură mult mai mică, și cu rezultate palpabile doar peste un orizont de timp multiplu de 10 ani, dependente de randamentul unei investiții comune, cum ar fi bursa de valori.
  • Cel mai important  în cerința lui Laurențiu nu mi s-a părut faptul că sumele la care ne-a cerut să ne raportăm ar fi mari sau mici. Ci termenul “LUNAR” din text. Acolo e puterea! Deprinderea și exersarea economisirii respectiv investirii ca un (teribil) obicei, împreună cu un orizont de timp rezonabil de minim 10 ani ar trebui să dea rezultatele așteptate, chiar și în condițiile unor sume (relativ) mici.

Enjoy!

Tiberius Margarit SdB


4 comments

  • Corect !! Cea mai mare capcană in care pot cădea oamenii obisnuiți este concepția că au prea puțini bani de a economisi și de a investi. Mentalitatea că investitiile se fac doar de către cei bogați care au avut șansa sa se îmbogățească pe căi legale sau ilegale , este atât de înrădăcinată în societatea noastră, încât marea majoritate a oamenilor nici măcar nu încearcă să viseze la investiții. Eu am trimis câtorva cunoștințe , în special tineri, articole in care se vorbește tocmai despre economisirea sumelor mici ( inclusiv 100 de lei/lună) si cum le poți investi. Reacția lor a fost de uimire absolută , si toți, dar absolut toți, au început să economisească, chiar dacă au salarii relativ mici. Le-am explicat importanța factorului timp ( iar in cazul lor, timpul e de partea lor, fiind tineri) și se minunau cu toții cât de simplu si logic e principiul dobânzii compuse. Efectul a fost miraculos : au trecut la actiune. Si-au acoperit deficitul de pe cardul de credit, au inceput să economisească câte 100 de lei/ lună, apoi 200 lei, 300 lei si asa mai departe. Unul dintre tineri m-a sunat chiar zilele trecute si mi-a zis : ” Doamnă, am reusit să economisesc 4000 de lei . Nu-mi vine să cred ! ” iar o fată , care topea banii prin mall-uri la fiecare sezon de reduceri și trăia pe descoperirea de card, mi-a zis : ” Dacă știam că poți face investiții cu bani puțini, nu mi-aș fi umplut dulapurile de cârpe și pantofi . Mă gândeam că oricum nu am cum să ajung bogată, măcar sa fiu elegantă . Ce prostie ! Chiar nu am stiut că poti face ceva important cu 100-200 lei / lună. Acum știu. Am deja 250o lei puși de o parte; ceea ce nu ma credeam in stare. Mai pun ceva și îmi cumpăr 500 de euro. Să am eu 500 de euro rezervă, mi se pare incredibil !”. V-am spus toate acestea ca să vedeti cât de importante sunt articolele având ca temă economisirea si investirea sumelor mici. Dacă ar fi răspândite, se poate salva o generație. Eu am văzut impactul asupra celor pe care am reușit eu să-i influențez purtând discuții cu ei și trimițându-le articole. Unul dintre stagiarii mei, după ce l-am certat că era veșnic cu portofelul gol, în timpul verii s-a angajat ca barman pe litoral. A muncit mult dar a si câștigat mult. In septembrie , a venit și mi-a arătat 100 de bacnote de 20 de euro. Era teribil de mândru. Mi-a zis :” Nu am avut atâția bani puși deoparte, în viața mea . In plus, am și bani pe card. Nu m-aș fi crezut in stare de o așa performanță.”

    • Tiberius Margarit
      Tiberius Margarit

      Sarut mana Camelia, multumesc mult de comentariu! Nu stiu ce as mai putea raspunde fara a dilua din mesajul tau. Complet! Principii si exemple. E de facut trimitere la el in articole viitoare. Multumesc din nou!

  • Intr-adevar in ziua de astazi inca se intilnesc multe persoane ce nu constientizeaza principiul fregventa economisirei cu regularitate chiar si cu sume mine peste un timp , cu aplicare dobindizi compuse …. e ceva!!!
    Succes in investitii!!!

    • Tiberius Margarit
      Tiberius Margarit

      Da Leo, din pacate principii simple de genul la care te referi sunt ignorate de majoritatea populatiei. Da, se pot face investitii si cu sume mici, daca mentii frecventa ridicata. Libertatea financiara nu este legata de o suma absoluta, ci de o suma relativa la situatia fiecaruia dintre noi! Multumesc!

Lasă un răspuns la Camelia Grama Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *