NEVOIA DE DATE


În lumea în care trăim e nevoie acută de date. Personal cred că este și ceva exagerare în GDPR-ul ăsta. Datele pot combate ideile preconcepute sau distorsionate. Dar pot și să ajute foarte mult. Sunt convins, spre exemplu, că pe viitor medicii la care ne vom duce, ne vor întreba mai puțin despre stările noastre emoționale (subiective)  de moment. Cred că mai degrabă ei vor chestiona…datele noastre medicale personale, (dacă le avem) cu evoluția lor în timp. Le pot spune mult mai multe….Urmăresc de ceva vreme o mișcare care mi se pare foarte interesantă de afară. Își spun QS (Quantify Self) și cred că de acolo mi se trage!

În ultimul timp s-a întâmplat să reflectez la această nevoie de date în diferite domenii:

-Emisfera Nordica a globului pământesc ar fi cea a țărilor dezvoltate: SUA, Europa, Canada etc. Adevărul însă, pe date, este că și Africa, cel mai rămas în urmă continent din punct de vedere al nivelului de trai este, în majoritate, în emisfera Nordică. În poza articolului urmăriți linia ecuatorului!

-Albert Einstein ar fi fost un elev slab, chiar mediocru, care a avut nevoie de ajutor în clasele primare. Probabil că această exagerare a apărut din nevoia de a da exemplu copiilor (sau…nouă înșine) că, uite, se poate și fără școală multă să ajungi…geniu! Dacă ne folosim de “date” și aici, respectiv propriul interviu după ce a văzut într-un ziar această minciună, afăm că, de fapt elevul A Einstein nu a picat niciodată niciun examen. Mai mult, el arată că înainte de a avea cincisprezece ani, a stăpânit calculul diferențial și integral. Ca să o transpunem în zilele de astăzi, în Ro analiza matematică se face în clasa a XI, deci cam la 17 ani…Ceea ce este corect este că el a picat doar prima admitere la Școala Federală Politehnică Elvețiană (ETH) în 1895, dar în situația în care era cu doi ani mai tânăr decât colegii săi, iar din acel test secțiunea de matematică și științe le-a trecut cu brio….

– Napoleon Bonaparte ar fi fost foarte scund de înălțime. Ar fi un exemplu, și o explicație pentru caracterul său voluntar, dictatorial, pentru a-și masca “handicapul” înălțimii. Cât de scund? Ceva date? Nuanțe! Nu contează, era mic și gata! În realitate, pe date, Napoleon a fost chiar mai înalt decât media din Franța acelor zile. La moartea sa i-au măsurat înălțimea și a ieșit 5 picioare și 2 inchi, dar nu măsurat în sistemul anglo-saxon, ci în cel francez al acelor ani, care în unitățile de astăzi înseamnă 1.70m. Doar de dragul de a-l parafraza, am putea spune că nu numai 

“ Istoria este un șir de minciuni asupra căruia cei mai mulți oameni au căzut de acord”

Napoleon Bonaparte

Ci și oricare alt  domeniu poate fi deformat în lipsa datelor pe care să te bazezi. 

– Rămânând puțin la istorie, zilele acestea am urmărit cu interes șirul de articole și relatări despre Trianon. Pentru că sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg, am început să citesc și punctul de vedere al istoricilor maghiari. Și, pe date, am făcut următorul exercițiu: ce ar însemna, conform recensămintelor oficiale din Ro și Hu, ceea ce o parte din istorici numesc “Ungaria mare”, astăzi: Hu+Transilvania istorică ar avea o populație de 16.685.583 locuitori din care 62.56% ar fi maghiari iar 29% (=4.819.525 de oameni) ar fi români. Cu alte cuvinte, la fiecare doi maghiari ar fi un român! Dar Trianon nu înseamnă numai românii din Transilvania. Ci și cehi, slovaci, austrieci, sloveni și ruteni din Croația-Slavonia și Voivodina de atunci, Iugoslavia după Trianon, Slovacia și Ucraina de astăzi. Ei bine, pentru mine este foarte greu de presupus că toate aceste populații nu însumează acum mai mult de 4.191.528 de oameni care ar face “Ungaria Mare” astăzi un stat în care maghiarii ar fi sub 50% ca pondere! De aceea, pe date, nu cred în “Ardealul vândut ungurilor”. Cred în schimb că ungurii și românii se pot înțelege foarte bine ca vecini și în România, și în Ungaria, și în Europa. Sunt sigur că Viktor Orban știe foarte bine și la virgulă aceste cifre, de aceea mi-am însușit concluziile echilibrate din acest articol din Washington Post, având în vedere și cine îl semnează! 

 

– W.A. Mozart ar fi fost austriac. Dar, pe date, orașul Salzburg în care Wolfgang Amadeus Mozart s-a născut și a creat a revenit prima dată Austriei în 1805, la 14 ani după moartea marelui compozitor. Până atunci Salzburg a fost reședința Arhiepiscopiei Salzburgului, un stat – episcopie al Sfântului Imperiu Roman din acele vremuri!

 

În domeniul finanțelor personale: “a fi bogat înseamnă să câștigi mulți bani.” 

În realitate, o familie de programatori care câștigă 5.000 de Euro pe lună nu este neapărat mai bogată decât o familie de profesori care câștigă 1500 de Euro pe lună. Să luăm câteva date: dacă familia de profesori consumă lunar 1.000 de Euro, și are un fond de urgență de 12.000 de Euro ei sunt mult mai bogați decât familia de programatori care consumă 5000 de Euro lunar, au rate pentru casa de 250 mp, copii la școli particulare, două mașini, etc și 5.000 de Euro acumulări pe card!

Am reflectat la acest exemplu pornind de la un aspect care, inițial m-a contrariat: în industria împrumuturilor din SUA venitul / salariul NU este un factor în determinarea scorului de credit!

 

PS: Ideea articolului mi-a venit în urma dicuției cu un amic de bere care comenta, corelând două cifre din pandemia românească: numărul de prezervative a crescut cu 50%, cam la fel cu cazurile reclamate de violența domestică. Concluzia lui a fost că bărbații români au nevoie de educație sexuală, pentru că nu știm cum e cu preludiul ăsta. I-am răspuns că avem nevoie de date suplimentare. De unde știm că cei care au reclamat violența domestică nu sunt de fapt…bărbații? Că e prea mare creșterea…+50%???

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *