INGREDIENTELE LIPSA


2 minute de Finante Personale

De câțiva ani citesc cu atenție etichetele diverselor produse, mai ales alimentare, pe care le pun în coș.

“E”-uri despre care știu că sunt dăunătoare? Zahăr adăugat? Conservanți? “Îmbogățite cu..”? (“Ador” definiția asta a ceea ce constituie “bogăție” sau, prin contrast spun eu, “sărăcie” a unor produse în constituenți despre care studii serioase au arătat că sunt la originea unor grave dezechilibre de sănătate!).

Nu le cumpăr. Pentru că pot alege!

Și în evoluția finanțelor noastre personale există ingrediente.  Nici aici nu le folosim pe majoritatea. Pentru că, fie la modul conștient, fie nu, alegem să nu le folosim!

Cel mai căutat și vândut este randamentul investițiilor. Sunt în continuare uimit de cât de des apare acest criteriu, aproape mereu, ca unic criteriu al alegerii unei investiții.Toți vrem să ajungem cât mai repede! 

“Unde? Care sunt obiectivele”? Mai puțin important!

“De unde plec?” Poate, dar nu chiar acum…

“Cu ce costuri?” Asta ar putea să fie interesant, dar nu se poate fără, așa că decât să mă implic și să fac o selecție mai bine merg pe ce merge toată lumea.

“Randament corelat cu risc?” Nuanțe!

“Randament care să depindă doar de tine?” Există așa ceva, că n-am văzut nicio reclamă…

“Randament pe care îl creezi chiar tu?” Numai dacă îl creez când dorm. Eu vreau doar venit pasiv!

“Nu există investiție ideală?”  Sunt atât de mulți oameni care spun contrariul, de ce trebuie să ascult niște minoritari habarniști…?

Dar de pe lista asta de ingrediente lipsă ale succesului financiar, din experiența mea, cel mai important este hotărârea, decizia sau determinarea de a acționa.

Și eu personal îl consider cel mai important pentru că, în lipsa lui vom rămâne în exact aceeași situație financiară, chiar dacă vom fi în fața unei investiții cu randament promis de 100%, capital de pornire 100 de lei și termen de realizare un an.

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *