EU NU VREAU SA FIU WARREN BUFFETT


3 minute de Finante Personale

Acum câțiva ani, când în București seminariile de dezvoltare personală umpleau săli de 300 de oameni, un lector care voia să electrizeze sala, vorbea despre puterea imaginației și a transpunerii personale în situația învingătorului chiar înainte de a începe un efort pe o direcție anume. Când a ajuns la elementele care țin de bani, a întrebat sala dacă știe cine este Warren Buffett. Evident toată lumea a ridicat câte o mână, adică exact ce dorea lectorul, arătând că se știa cine era cel mai mare investitor al lumii și al doilea – pe atunci – mai bogat om al planetei. Și, chiar când era în dreptul meu, a cerut sălii să se transpună mental (subiectul său preferat) în răspunsul la următoarea lui întrebare: „Cine vrea să fie Warren Buffett”? Spre satisfacția lui toată sala (cred) a ridicat mâna. Toata sala…mai puțin eu, care eram așezat chiar lângă locul de unde pusese această întrebare. Observându-mă, a comentat că nu toată lumea înțelege importanța unui vis, a unui obiectiv în evoluția personală…

Un alt caz: o familie, foști colegi de facultate. Ca și venituri fiecare dintre ei – cred – au veniturile mai mari decât ale noastre, casa – moștenire de la părinți – de două ori mai mare  ca a noastră iar mașina tot de vreo două ori mai scumpă. Nu au avut niciodată credite. Ea adeptul unei educații rigide, inflexibile, inclusiv în materie de cheltuieli ale banilor și stil de viață. El adeptul unei educații de tip „laissez – faire” plus adagiul: „cât timp voi trăi eu, copilul nostru nu va duce lipsă de nimic.” Și copila lor era ”premiată” cu câte un parfum și bluejeans CK chiar în ziua în care luase un 3 la mate….Banii de buzunar al copilei pe zi erau cam 1 / 8 din alocația lunară (condiționată!) a fiecăreia din fetele mele. În primăvara acestui an  „copila” și-a anunțat părinții că nu vrea să dea bacul, deci nici vorbă să urmeze o facultate, așa cum îi proiectaseră viitorul părinții ei. Într-o discuție doar noi doi, fosta mea colegă de facultate îmi spunea că este sigură că banii i-au stricat copila!

Și în fine, un alt caz: la ședințele cu părinții mama unui coleg al uneia din fetele mele ieșea în evidență cam de fiecare dată. Nu atât (cum să spun?) cromatic (deși…), dar mai ales prin discurs, concepții, și comportamental.  Spre exemplu, în pregătirea balului de absolvire a clasei a 4-a (cum, nu știați că există așa ceva?) pleda pentru cele mai exclusiviste locații, cu cele mai sofisticate meniuri, cu multe servicii complementare (fotograf, album, înregistrări audio – video de înaltă fidelitate, excursie de absolvire, toalete speciale (nu mă refer la pălăria aia pătrată – nu mai știu cum se cheamă -, ci la costume speciale și rochițe de designeri…) organizarea unui eveniment de tip „Ultimul Clopoțel” în care să se dea profesorilor ca și cadou bani în plic). Și asta este doar ce îmi mai aduc aminte…Era reprezentanta unui lanț farmaceutic în Ro și adepta ideii că viața trebuie trăită scump…Îmi aduc aminte că a mai spus că ea vrea să își învețe băieții că trebuie să aibă visuri mari, și că ea va face totul să le îndeplinească. Cum în aceeași perioadă era în pregătire în familia mea o nuntă, am venit la ședința cu părinții în care stabileam activitățile și bugetul cu un extras de la proiectul de costuri de la aceea nuntă, evident mai mici decât proiecția doamnei pentru absolvirea clasei a 4-a. Replica – publică – a doamnei față de părerea mea a fost aproape furibundă. A culminat cu sugestia – malițioasă – ca părinții care țin la copiii lor să contribuie financiar și pentru copiii ai căror părinți (ghici cine?) nu pot susține financiar visurile copiilor lor.

A fost doar unul din motivele pentru care ne-am mutat la altă școală.

Acum câteva zile ne-am întâlnit la metrou. Băiatul ei – fost coleg cu fi-mea și pe care, sincer chiar îl apreciez, mi se pare că are multe calități) a intrat la un liceu cu o notă de admitere mult sub media lui de absolvire a claselor 5-8. Nici băiatul ei cel mare nu a nimerit prea departe. Eu sunt sigur că rezultatele celui mic -pe care îl cunoșteam – nu reflectă cunoștințele ci pregătirea deficitară de concurs și lipsa motivației, neconcentrarea pe obiectiv.

În mintea mea, doamna respectivă mă scosese de pe lista oricărei întâlniri de dorit, nici măcar întâmplătoare. Ba chiar de evitat. De aceea am fost teribil de intrigat când doamna a venit către mine, și după o scurtă introducere, din care am aflat că s-a interesat de rezultatele fetelor mele (ceea ce, sincer, făcusem și noi cu rezultatele lor), mi-a spus că la prima ședință cu părinții de la liceu dirigintele le-a cerut părinților să semneze o hârtie prin care sunt de acord cu controlul inopinat al ghiozdanelor copiilor întrucât în acel liceu rata de distribuire a drogurilor de risc mare este printre cele mai mari din București. M-a mai întrebat dacă mi-am schimbat numărul de telefon căci vrea să mă roage foarte mult un lucru: să mă interesez cât este șpaga pentru a se transfera la liceul fi-mii chiar din semestrul doi, și cine decide asta. Pentru că, a adăugat, degeaba ai toți banii din lume dacă nu îți sunt copiii realizați.

Nu mi-am propus să discut concepțiile acestor părinți, nici nu cred că sunt în măsură să îi judec. Dar, sigur ați înțeles asta din ultimele două situații de mai sus – am vrut să scot în evidență două cazuri în care niște oameni – cu care nu am neapărat aceleași concepții – au ajuns la o aceiași concluzie ca și mine: BANII NU SUNT TOTUL. BANII NU POT FI SCOP. Viața se învârte în jurul unor alte concepții, valori, principii printre care „BANII SUNT TOTUL” nu apare. Daca ar fi să fac un clasament al valorilor pe care am ajuns să le prioritizez de când am conștientizat Finanțele Personale, atunci banii ar fi oricum, în orice analiză, în urma TIMPULUI!

Pentru mine, ca scop, valoarea timpului este mult mai mare decât valoarea banilor. Pentru că timpul poate să lucreze pentru noi la modul exponențial prin creșterea compusă. Indiferent de voința noastră, timpul este resursă limitată, timpul se scurge. Pe când banii se scurg doar dacă așa avem noi construite – conștient sau nu – valorile și concepțiile! Altfel, la modul standard banii se acumulează, dacă noi îi punem să facă asta.  Adică avem sensuri contrare aici: timpul se scurge, banii se acumulează. Banii – potențial – nu sunt limitați.

Cu riscul de a complica prin amestecare lucrurile am să mai adaug doar că am ajuns la concluzia că motivul principal pentru care merită multiplicați banii – resursă potențial infinită – nu poate fi decât pentru a acumula cât mai mult din resursa esențială, limitată, finită = timpul. Adică am fost condus spre noțiunea de Libertate / Independență Financiară.

Revenind, sincer, nu am auzit nicio personalitate care să pună banii în centrul viziunii sale despre viață, în afară de două personaje fictive din filme celebre: Avarul lui Louis de Funes respectiv Gordon Gekko (Michael Douglas) din Wall Street:

„Lăcomia este bună!”

Gordon Gekko (personaj din Wall Street)

Altfel, rămân cu ideea lui Bill Walsh în seminarul de la București.

„Fericirea înseamnă timp de calitate cu oameni de calitate!”

Bill Walsh

Știu că ați fost atenți și ați remarcat: bun, și ce legătură are subiectul „BANII NU SUNT TOTUL. BANII NU POT FI SCOP” cu primul episod, cel cu seminarul de dezvoltare personală și Warren Buffett.

Are, pentru că eu cred că lectorul respectiv a omis să dea câteva amănunte, pe care eu le-am luat în considerare totuși, atunci când a cerut sălii să se transpună în situația de a alege să fie Warren Buffett. Câți oameni ar fi ridicat oare mâna, și chiar vă rog și pe voi să-mi spuneți dacă ați fi ridicat mâna, dacă întrebarea ar fi sunat la modul acesta:

„Câți dintre voi vreți să fiți Warren Buffett știind că are o Valoare Financiară (Avere) Netă de 90,4 miliarde USD, 88 de ani iar speranța de viață în SUA este de 78,74 ani…?

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *