“EU NU INVESTESC” = TEXTUL AUTOSENTINTEI LA MUNCA SILNICA. PE VIATA. SI CU EXECUTARE!


3 minute de Finante Personale

In cartea mea “LEGILE BANILOR TAI” am introdus un capitol cu acest subtitlu, cu înțelesul evident că, dacă nu lași banii ca, prin creșterea compusă sa preia o parte din obligațiile tale, atunci chiar va trebui să muncești doar tu toată viața pentru a-ți acoperi cheltuielile.

Unghiul din care privesc eu investițiile, format prin influența mentorilor mei, este însă, oarecum, diferit de cel al majorității.

Astfel, majoritatea și-a însușit definiția unei investiții ca fiind cea din DEX.

“Investiție = Plasare de capitaluri în întreprinderi industriale, agricole, comerciale, etc cu scopul obținerii de profituri.”

DEX

Pentru mine, acum, investiție înseamnă:

“Investiție: Orice mijloc, orice vehicul, orice modalitate, oricare metodă de creștere a Valorii Financiare (Averea) Netă.”

SdB

Așadar două mari diferențe: lipsește termenul “plasare de capital” sau cumpărare și, respectiv, scopul este diferit. Mi-am însușit ideea că degeaba obțin profituri dacă ele nu se transferă în Valoare Financiară (Avere) Netă ci se duc integral în consum. Evident că mă interesează și profitul, dar ca obiectiv de etapă, nu ca obiectiv final. Focusul cel mare este pe creearea de Bunăstare, adică pe Valoare Financiară (Avere) Netă.

În ceea ce privește omisiunea termenului lipsă de “cumpărare” sau “plasare” de capital, am întâlnit-o prima dată la R Kiyosaki care spune de mai multe ori în cărțile sale:

“Nu îți trebuie bani ca să faci bani!”

R Kiyosaki

Și apoi este preluată de la un profesor de finanțe personale din State care interzice studenților săi orice referire la condiționarea efectuării unei investiții de existența prealabilă a unui capital. Astfel el vrea sa atragă atenția și asupra altor tipuri de investiții, complementare celor clasice (piața de capital, respectiv imobiliare care sunt prezente peste tot).

In decursul timpului am reflectat la câteva dintre acestea:

  1. INVESTITIA IN PROPRIA SANATATE

Cred că ar trebui să situăm acest tip de investiție printre cele mai importante pe care le putem face, dacă nu cea mai importantă. Înainte de orice investiții în S&P500, pe NYSE sau BVB, mici exerciții de gimnastică dimineața,  mersul pe jos chiar și în ritm moderat, indiferent de vreme, meditația, relaxarea, introspecțiile etc nu costă bani. Nu cunosc niciun medic bun ale cărui servicii să fie ieftine. La niveluri mici de investiție ar trebui introduse costurile unor analize periodice preventive și chiar asigurări de sănătate. Fiecare dintre noi avem o singură viață de trăit și un singur corp. Investițiile clasice sunt mii.

 

2) INVESTITIA IN PROPRIILE CUNOSTINTE

Exclus să ai măcar 1 la milion nivelul de control asupra evoluției unei acțiuni, a unui sector sau a economiei mondiale. Poți avea în schimb un foarte mare control asupra…ta. Cursuri, cărți, bloguri, podcasturi, audio bookuri, mentori toate pot contribui la acest tip de investiție. Dacă e vorba de angajatorul tău ar trebui să remarce că ai devenit mai bun. Dacă nu o face el, altul o va face. Mereu competența se va căuta. Acest tip de investiție – specializarea mai adâncă în domeniul tău – îți dă mai multă libertate. Te lasă să poți alege!

Dacă ai propria afacere atunci ești obligat să faci astfel de investiții pentru că nicio firmă din lume nu poate fi mai competitivă decât conducătorul ei. Ești obligat să crești!

Este un exemplu de investiție concretă care nu are volatilitate, nu are riscul pierderii totale a capitalului. Aici plasezi capitaluri decât în mult mai mică măsură. Mai degrabă contează plasamentul de timp, efort și determinare, pe care, conform definiției alternativă a Investițiilor, le poți transforma în Valoare Financiară (Avere) Netă.

 

3) PLATA ANTICIPATA A DATORIILOR

Simplificând la maxim,

Valoare Financiară (Avere) Netă = Active – Pasive.

Strict matematic poți mări Valoare Financiară (Avere) Netă, scopul investițiilor, prin creșterea activelor (investiții clasice: titluri de valori, imobiliare la modul general). Abordarea asta presupune, într-adevăr plasament de capital cu risc. Dar dacă reduci partea cu minus, Pasivele, nu crește în egală măsură Valoare Financiară (Avere) Netă?

Reducerea anticipată a datoriilor personale este pentru fiecare dintre noi un tip de investiție specială: cu randament garantat, care rezultă din condițiile pe care le-ai semnat în contractul de creditare. Dacă în cazul investițiilor clasice poți SPERA la rezultate pozitive, aici ești SIGUR! Eu personal ador tipul de investiții sigure!

 

4) ACTIVITATE SECUNDARA

Aici intră monetizarea hobbyului tău sau a unei alte activități pe care o poți face și transforma în bani. În aceiași carte am povestit episodul întâlnirii și dialogul cu un cuplu pe care l-am întâlnit în Central Park deservind un stand de limonadă. Când ne-a auzit vorbind în Romană ne-a întrebat cât costa cursurile unei Universități la noi. Ei au rămas uluiți că, în principiu sunt și gratis în Romania, iar noi că doi ingineri în “aeronautics” vând limonadă în parc pentru a putea susține costurile cursurilor băieților lor.

Între timp însă, prin intermediul internetului, acum, foarte multe activități part – time se pot monetiza. Dacă este vorba de hobby, cu atât mai mult, pentru că efortul și timpul petrecut pentru această activitate nu le mai simți ca și corvoadă.

Și acest tip alternativă de investiții are avantaje certe. Printre ele este puterea de levier, de pârghie. Să zicem că anul ăsta ți-ai propus un plus de 3000 de Euro la Fondul tău de Bunăstare. Cei care promovează exclusiv investițiile clasice îți vor spune: E simplu: pui 42.857 Euro în bursă și, dacă lucrurile merg pe medie, la sfârșitul anului vei avea un plus de 3000 de Euro în cont. Adică, exact conform definiției din DEX, trebuie să plasezi acest capital ca să obții cei 3000 de Euro.

Un mod de gândire alternativ îți va spune însă că poți ajunge la același rezultat și altfel, de exemplu ca șofer pe Uber sau dând meditații, chiar și online. Investiția este în timp, determinare și efort, dar nu de 42.857 Euro.

 

CONCLUZIE

Dacă nu investești deloc, cu adevărat îți duci condamnarea pe picioare. Dacă te hotărăști să o faci poți alege și definiția, și tipul de investiție și viziunea. Toate după cazul tău concret!

Tiberius Margarit SdB


4 comments

  • „Descoperirea” conceptului de avere neta (pe un blog din US) a fost un punct de cotitura in finantele personale ale familiei mele – stiam undeva „in the back of my mind” ca traim pe datorie, casa noastra era pe credit, masinile in leasing, cardurile de credit descoperite etc., iar cand am pus in sfarsit mana pe pix si hartie am calculat ca active minus pasive dadeau o suma foarte mica – practic nu aveam mai nimic dupa 15 ani de munca in joburi bine si foarte bine platite … mi-a fost si ciuda si rusine ca doi absolventi de ASE au trait in ignoranta totala atata timp si un simplu calcul matematic ne-a deschis ochii (speram noi ca pentru totdeauna)….de atunci sunt vreo 3.5 ani si am facut o traditie din calculul trimestrial al averii nete – mentinem un grafic rudimentar, desenat de mana pe hartie, care ne reprezinta vizual progresul. Ne-am atins pana acum toate obiectivele, in conditiile in care veniturile nu ne-au crescut semnificativ si nici nu simtim ca ne-a scazut calitatea vietii, ba dimpotriva. Ma bucur ca am descoperit blogul tau, este ca o gura de aer proaspat de cea mai buna calitate!

    • Tiberius Margarit
      Tiberius Margarit

      Anca, multumesc foarte, foarte mult! Cateva pasaje din comentariul tau te plaseaza automat intr-o extrem de selecta companie. Doar 10% din populatia Ro intelege notiuni de finante personale. Dintre acestia, 99% cred ca finantele personale sunt despre a „ghici” noul Amazon pe bursa. Ei nu stiu ca finantele personale sunt despre PROPRIUL control asupra banilor. Stapanii de Bani din Ro, State si aiurea nu stapanesc bursa. Dar pot stapani rata de plasamente de exemplu.Esti deci printre extrem de putinele cazuri din Ro care inteleg si isi calculeaza in mod regulat Valoarea Financiara (Averea) Neta. Felicitari si mult succes.

  • Sunt de acord sa economisesc bani, pentru investitii.Dar trbuie sa tin cont,ca banii economisiti, au fost impozitati.De ce as investi economiile mele la bursa, care este manipulata, sau in fonduri de pensi,( cate 35 de ani ) Unde am toate sansele sa pierd banii ? Economisesc,fac o societate, pe care o imprumut din economiile mele, (capitalul societatii) pe cre il recuperez, iar afacerea o dezvolt cu bani imprumutati, (sau cu banii altora ) la care nu platesc impozit. La o afacere profitul este mult mai mare, si pot crea un sistem de afacere care sa-mi sigure prin profit, dividentele si pensia. Sistemul de afacere poate sa ramana mostenire

    • Tiberius Margarit
      Tiberius Margarit

      Desigur dle Uta ca fiecare dintre noi avem preferintele noastre de investitii. Antreprenoriatul este, toate statisticile o arata, una din modalitatile de investitii cele mai profitabile, pentru ca este in mai mare masura sub controlul personal. Dar nu toti avem abilitati antreprenoriale. Cea mai mare parte a noastra nu ajungem sa investim, indiferent in ce, pentru ca nu facem primul pas. Cel pe care l-ati mentionat si dvs: economisirea! Va multumesc, sunteti binevenit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *