DOBANDA COMPUSA, CRESTERE COMPUSA SAU DESPRE MASINARIILE DE FACUT BANI partea a II-a


3 minute de Finante Personale

Partea I-a a acestei suite o poți citi aici.

Toate exemplele de creștere compusă, deci inclusiv cele care se aplică banilor tăi, au câteva elemente comune. Dacă vrei să beneficiezi la maxim de creșterea compusă a banilor tăi, atunci trebuie să maximizezi

FACTORII DE CARE DEPINDE CRESTEREA COMPUSA

1) Începi cât mai devreme plasamentele tale financiare. Timpul este la exponent (în carte este explicat cu minuțiozitate), deci are cel mai important efect. Dacă nu începi să plasezi bani, evident că nu vei beneficia de creșterea compusă în nici un fel.

Dar chiar dacă nu ai început foarte devreme, asta nu înseamnă că nu beneficiezi de creștere compusă. Mai ai și celelalte pârghii la îndemână!

2) Pune o sumă cât mai mare în plasamentele tale financiare care beneficiază de creștere compusă. Dacă ești nou aici, pe SdB, menționez doar în treacăt că plasamente financiare înseamnă economii (pentru mine economii se cheamă plasamentele financiare în care randamentul obținut este mai mare cu până la 1% peste rata inflației) și respectiv investiții (randament mai mare decât al economiilor). Dacă suma pe care o plasezi este = 0 nu ai cum să beneficiezi de creștere compusă.

Dar, chiar dacă nu ai sume mari de plasat lună de lună, asta nu înseamnă că nu beneficiezi de creștere compusă. Mai ai și celelalte pârghii la îndemână!

3) Caută randamentul cel mai apropiat de setarea ta mentală. Atenție, una dintre cele mai mari și frecvente greșeli în Finanțe Personale este să cauți mereu, cu orice preț, cele mai mari randamente pe care le oferă furnizorii de servicii financiare. Mai întâi că nu numai acolo se găsesc randamente înalte ci și în sisteme de creștere pe care le controlezi chiar tu, (da, da, chiar tu, și chiar dacă ești angajat!) și apoi pentru că degeaba intri pe bitcoin sau forex sau acțiuni sau indici dacă nu suporți volatilitatea.

Dacă ești un tip căruia îi place riscul, go for it! Dacă ești extrem de sensibil la fluctuațiile investițiilor tale caută acele investiții cu exact riscul pe care setarea ta mentală îl suportă.

Atenție, am văzut nenumărate cazuri de oameni care, copleșiți de avalanșa de postări / evenimente în care se vorbește exclusiv despre investiții cu randamente între 10% până la (am citit de curând)…500% (!!!) în instrumente cărora nici numele nu îl rețin, darămite să le și înțeleagă; pentru aceștia am un mesaj tranșant: nu te descuraja! Nu te lăsa copleșit! poți beneficia de creștere compusă chiar dacă mergi pe economii…! Aici pe SdB ai putut citi și vei mai citi despre strategii prin care îți poți atinge visele financiare chiar și cu randamente mici, atât de mici cât te lasă setarea ta mentală! Creșterea compusă nu este atât despre randament cât este despre control.  

Cea mai uzitată proporționalitate din media financiară este că riscul este cu atât mai mare cu cât randamentul vizat este mai mare. Eu sunt adeptul unei proporționalități alternativă. Cu cât ești mai implicat și poți determina mai direct tu însuți mersul unei investiții, cu atât poți să obții randamente mai înalte cu grad de risc mai mic.  

Dar, chiar dacă nu obții randamente decât de (să zicem) 3% an de an din investițiile tale, asta nu înseamnă că nu beneficiezi de creștere compusă. Cu o strategie financiară corectă poți ajunge la performanțe financiare similare sau chiar mai bune decât dacă anul acesta ai obținut randament de 12% iar anul următor sub inflație. În plus, nu uita, mai ai și celelalte pârghii la îndemână!

Toți avem dreptul de a beneficia de creștere compusă. Dar foarte puțină lume beneficiază de efectele ei. Iar cei care totuși o fac, de cele mai multe ori o fac cu o serie de greșeli. Din experiența mea și din lecturile mele, în exploatarea creșterii compuse a fiecăruia apar cel mai des aceste

TIPURI DE GREȘELI

– Cea mai mare greșeală posibilă în Finante Personale este să nu folosești forța acestei pârghii financiare.

– Aproape la fel de mare greșeală este să consideri că odată plasați banii, rolul tău s-a încheiat. Nu există pilot automat când vorbim de mașinării de făcut bani pe creștere compusă. Sunt necesare ajustări, repoziționări, reorientări, control și toate au nevoie de un conducător. Care ești TU. Maturizează-te financiar și înțelege că nimeni nu va avea grijă de astfel de sisteme care să lucreze pentru tine mai bine decât tine. De partea cealaltă a acestei afirmații este realitatea că nu este greu! Chiar de loc!

– O altă greșeală este ieșirea din plasament înainte de atingerea obiectivului. Am făcut asta pe bursă în 2008, și am repetat greșeala și cu o investiție unit-linked. Printre învățăturile cele mai detestate și deci ignorate ale lui Warren Buffett este aceea că trebuie să uiți de banii dintr-o investiție (în sensul de a-i folosi ca bani de consum) cel puțin 10 ani. De fapt el spune ceva de neimaginat pentru „investitorul” mediu:

„Orizontul preferat de timp de deținere a unei investiții este pentru totdeauna”

Warren Buffett

Cum ți se pare zicerea asta a oracolului din Omaha? Mie mi se pare că este cam același înțeles cu ”Dacă ai tăiat gâsca, nu te mai poți aștepta la ouă de aur…”

El spune asta știind, probabil, că prin natura umană, nu suntem deloc răbdători, vrem totul ACUM!!!. Îmi pare rău că îți stric idila cu creșterea compusă, dar ea nu dă rezultate semnificative decât după cel puțin zece ani! Dacă ești pasionat (ca mine) și vrei să știi de ce, este pentru că în formula banilor, timpul este la exponent. Iar în planul trăsăturilor umane necesare reușitei în Finanțe Personale, răbdarea, determinarea, perseverența sunt printre cele mai citate, tot din acest motiv.

– O altă greșeală frecventă în abordarea creșterii compuse, și deci a Finanțelor Personale, este absolutizarea importanței mărimii randamentului în rezultatele tale financiare. În cartea mea ai atât demonstrația matematică în sine cât și ce poți face astfel încât să contrabalansezi un an sau o perioadă cu randamente negative.

Abordarea „vreau un randament cât mai mare” nu este profesionistă pentru că arată ca și cum ai porni pe un drum despre care nu știi unde duce. Dacă, de exemplu, stabilești că obiectivul tău financiar este să fii independent financiar în 20 de ani și deci să acumulezi un fond egal cu 20 x cheltuielile tale anuale, atunci calculezi, pornind de la situația actuală, randamentul care REZULTĂ. Prin urmare în planificarea financiară personală mărimea randamentului este rezultatul unui calcul. Nu o premiză! Dacă spui însă „Vreau un randament cât mai mare” nu ai cum să știi în niciun fel dacă îți vei atinge vreodată obiectivul. Orbecăi doar în Finanțele tale Personale. Te joci de-a investițiile!

Probabil că mă repet, dar dacă obligațiunea municipală pe care ai cumpărat-o, de exemplu, a scos un randament de 3,6% anul trecut iar inflația a fost de 3,5% banii tăi au fost pe creștere compusă!, (evident, cu condiția ca cei 0.1% să îi capitalizezi).

Necunoaștere. Respinge această aură în jurul creșterii compuse, cu mesaje subliminale care duc la ideea că ar fi rezervate doar inițiaților. Cu consecința că, dacă vrei să beneficiezi de ea, trebuie să plătești. Este ok să mergi la cursuri, unele dintre ele – independente – sunt la un nivel foarte bun chiar la noi în țară. Dar să nu cumva să crezi că, odată mergând la aceste cursuri ai delegat conducerea Finanțelor tale Personale. Vei fi la conducerea lor tot timpul cât vei fi în relație cu proprii bani. Exact! Adică toată viața!

Convingeri greșite instalate pe fondul necunoașterii. Aici, pentru mine, cea mai importantă este aceea că, pentru a beneficia de creștere compusă este obligatoriu să deții, să cumperi, să fii proprietarul unui astfel de mecanism de creștere compusă. Eu, aici la StapaniDeBani, îți spun categoric că:

“Nu trebuie să deții valul ca să faci surfing!”

StapaniDeBani

Vei vedea în tabelul pe care ți l-am promis sisteme de creștere compusă care nu îți aparțin dar pe care poți face “surf” financiar fără griji!

E suficient să știi, să ai cunoștințe, și să aplici! În același tabel din finalul articolului ai să vezi tipuri de creștere compusă în care nu trebuie să cumperi, nu trebuie să deții NIMIC!

Neîncredere. Pe de o parte conceptul este atât de simplu iar pe de altă parte imaginea din jurul creșterii compuse ca accesibilă exclusiv unui conclav de inițiați plus supramediatizarea crizei trecute și a celor (?) viitoare sunt așa de răspândite, încât rezultatul este o neîncredere accentuată.

Creșterea compusă ar apărea doar în produsele bursiere. Doar 0.3% din populația țării are un cont deschis la Bursa de Valori București! Lasă-mă să accentuez puțin: a treia parte din un singur procent!!! Asta înseamnă că doar 0.3% din populație beneficiază de creștere compusă? Departe de mine să spun prin asta să nu-ți deschizi cont la bursă, ba din contră, susțin că bursa de valori reprezintă una din cele mai formidabile mașinării de creștere compusă, dar cantonarea tuturor investițiilor tale exclusiv pe produse bursiere oricât de diversificate ar fi ele, este una din cele mai grave greșeli din Finanțe Personale, și totodată cea mai răspândită!

Iată ce spun cei mai mari autori de cărți / studii ale oamenilor bogați din lume, dr. Thomas Stanley și William Danko în chiar prefața cărții lor “Milionarul De Lângă Noi”:

“Adevărata diversitate nu are legătură cu a controla investițiile în acțiuni, pentru simplul motiv că nimeni nu poate controla piața bursieră…Nici măcar o singură dată în ultimii treizeci de ani nu am văzut un milionar care să aibă peste o treime din avere provenită din investirea propriilor bani în acțiuni tranzacționate la bursă. De cele mai multe ori procentul este de 20% – iar informația se bazează pe studii desfășurate de cei de la IRS (Fisc), care dețin informații exacte despre veniturile lor!”

Dr. Thomas Stanley și William Danko

Natura umană orientată spre consumul total al banilor pe bunuri și servicii imediate. Acest tipar psihologic este exploatat masiv de specialiștii în marketing și psihologie în sumedenia de reclame pe care le consumăm zilnic. Niciodată nu vei întâlni o reclamă cu mesajul: „Atenție! Consumul tuturor resurselor tale financiare lunare pe bunuri și servicii te privează complet de a te folosi de creșterea compusă în folosul tău.” Aceasta este o „reclamă” pe care trebuie să ți-o compui și difuzezi singur de multe ori pe zi pe micul tău “ecran”, chiar tu și pentru audiența formată din tine și parlamentul tău interior. Toți oamenii bogați pe care i-am întâlnit sau despre care am citit practică o formă sau alta de control a cheltuielilor. Toți fără excepție! Banii lucrează mereu pentru cineva. În situația în care consumi tot venitul pe bunuri și servicii, tu nu ești pe lista acelor „cineva”! Nu lăsa ca banii tăi să intre în sisteme de creștere compusă din care nici unul nu este al tău, și nici nu beneficiezi în vreun fel de ei pe termen mediu sau lung…

Partea I-a a acestei suite o poți citi aici.

Tiberius Margarit SdB


2 comments

  • Unde gasesc tabelul?

    • Tiberius Margarit
      Tiberius Margarit

      Salut Nicu! Îți multumesc pentru interes. Tabelul va apărea în următorul articol, ultimul din serie. Am sa te rog sa nu te superi ca mai intarzii putin, unul din mentorii mei a plecat din lumea aceasta, si am decis sa ii dedic o serie de doua articole. Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *