DOBANDA COMPUSA, CRESTERE COMPUSA SAU DESPRE MASINARIILE DE FACUT BANI -partea I-


3 minute de Finante Personale

Multă lume vorbește de dobânda compusă ca a 8-a minune a lumii.

Uită de „dobândă”. Uită și de a oricâta minune a nimănui!

Reține termenul de „compunere”. Acolo e puterea! Sau, dacă folosești totuși termenul „dobândă” pentru că altfel nu te înțelegi cu lumea, să reții că nu numai dobânda se compune. Dacă vrei să beneficiezi de compunere, ca pârghie pentru finanțele tale personale, atunci trebuie să aplici compunere în cât mai multe din formele în care ea apare. Pentru că – în nici un caz să nu accepți vreodată această reducere – compunerea nu apare doar la dobândă, sau doar în randamentele bursei, sau doar în creșterea bitcoin sau…

Cu titlu de generalitate, creșterea compusă este un model de evoluție exponențială.

Compunerea în domeniul financiar se referă la faptul că nu doar banii pe care îi pui în investiții susțin eforturile tale spre bunăstare, ci și rezultatele parțiale (exemplu lunare, sau anuale) care se alătură principalului (evit expresia „se adună” pentru că este prea lentă) formând împreună cu acesta o valoare compusă. Termenul “compunere” presupune exponent, adică ridicare la putere – în cartea mea am inserat un infografic detaliat, în pași, privind modul concret în care se formează creșterea compusă într-o investiție.

DEFINIȚIE

Cred că de peste 13 ani mă pasionează să studiez diferitele forme de creștere compusă. Am întâlnit fel de fel de definiții ale acestui tip de evoluție. Pornind de la acelea, am ajuns la următoarea formulare proprie, sintetică:

Creșterea compusă înseamnă acumularea unor valori mari prin provizionarea unui capital inițial (dacă vrei ca doar acesta să fie efortul tău propriu) dar și a rezultatelor / profiturilor / dobânzilor parțiale (acestea nu mai sunt sume „muncite” de tine, ci de banii tăi), în mod sistematic, într-o investiție cu un anumit randament peste rata inflației și într-un anume interval de timp, exclus unul mic.

StapaniDeBani

Asta înseamnă că în formula matematică a ei apare o putere, un exponent. În cartea mea „LEGILE BANILOR TĂI” am inserat mai multe capitole despre formula banilor în sine și implicațiile ei la modul concret, practic, ca și particularitățile din finanțele tale personale. Din respect pentru cei care au cumpărat cartea, aici vor apărea doar aspecte care nu sunt incluse acolo.

 

Așadar creșterea compusă apare în multe alte domenii, chiar și în afara celui financiar (personal). Creșterea compusă nu este deloc o particularitate pe care o întâlnești doar în lumea banilor tăi.

Iată doar câteva exemple, care sper să ajute la demitizarea acestui tip de evoluție:

-creșterea masei lemnoase

-creșterea populației

-nivelul radioactivității

-numărul tău de prieteni de pe Fb, G+, Instagram, alte rețele sociale în care activezi, numărul conexiunilor tale digitale în general

-chiar și evoluția ta personală o poți asimila unei creșteri compuse: de la anii când ai făcut primii pași, împleticindu-te, până ai ajuns să faci 10 km / zi, de la ziua în care ai scris primul bastonaș până când ai scris prima linie de cod ca programator, sau în ce ești specializat astăzi.

Toate aceste exemple conțin o evoluție exponențială în care timpul apare ca putere (exponent).

Ultima dată când am reflectat asupra aplicabilității creșterii compuse în viața reală a fost după ce nevastă-mea m-a trezit într-o dimineață mai devreme decât ar fi trebuit: „Avem un șoarece în casă, scoală-te și prindeeee-l!”. Am trecut peste neîncrederi („ai visat, de unde șoareci” etc) până când, într-o seară când eram pe un meci al Barcelonei, l-am văzut traversând pe o grindă cu capul în jos (până atunci nu aș fi crezut că șoarecii au dexteritatea asta). Și nici că sunt atât de greu de prins, mai ales că otrava era exclusă din motive de Foxy, câinele familiei. De atunci de mai multe ori pe zi nevastă-mea mă întreba dacă l-am prins pe “Jerry” (căci toți locatarii casei trebuie să poarte un nume!). Când, de-abia după o săptămână, în fine l-am prins, am avut două mari uluieli: că habar n-am de psihologia femeilor („să nu MI-l (!!!!)  omori, du-te și aruncă-l în parc, că uite cât e de mic!”) și apoi că în exact aceiași seară am văzut că, deși scăpasem de Jerry, nu scăpasem de …șoareci: era o familie. Până când am găsit în perete minuscula gaură uitată neastupată de cei de la gaze, în căutare de soluții, am văzut pe net, ce înseamnă creșterea compusă într-o familie de șoareci:

Ceea ce vedeți în coloana a doua se numește tot creștere compusă, pentru că este o creștere exponențială!

Noi nu suntem obișnuiți – lipsa de educație – cu creșterea compusă, ci cu modelul de creștere simplă, liniară. Din păcate doar pe aceasta se insistă în școală.

Din cauza aceasta -cel mai probabil – am văzut o sumedenie de mituri legate de acest tip de creștere, atât de puțin cunoscută:

MITURI DESPRE CREȘTEREA COMPUSĂ ÎN DOMENIUL FINANCIAR

Dobândă Compusă – Este adevărat că și dobânda bancară se compune. Dar a reduce creșterea compusă la dobândă este cea mai mare omisiune (de multe ori voită!) din Finante Personale. Creșterea compusă există peste tot în viața noastră. Inclusiv în domeniul Finantelor Personale există într-o multitudine de forme. Astfel, a reduce creșterea doar la dobândă este ca și cum ai vrea să devii independent financiar doar prin intermediul produselor bancare: până la urmă se poate, dar e păcat să muncești doar tu pentru un astfel de obiectiv!

În forma corectă a expresiei – „creșterea compusă” – accentul trebuie să cadă pe „compusă”! Nu pe creștere. Voi insera spre finalul acestui articol un tabel cu toate tipurile de creștere compusă pe care le-am identificat eu până acum în Finante Personale. Doar una este din domeniul bancar!

Minune a lumii – Nu este nicio minune a niciunei lumi. Cum poate fi „minune a lumii” o simplă formulă de nivelul clasei a 8-a. Fără integrale, fără derivate, fără izomorfisme sau fără Cauchy Buniakovsky Schwartz sau mai știu eu ce alte noțiuni (deși și acestea se învață în liceu). Treci cu încredere peste aura asta de mister care i se atribuie, probabil, pentru a justifica obligativitatea apelării exclusiv la inițiați prin intermediul cărora să poți beneficia de ea. Ești perfect „echipat” pentru a o înțelege și a o aplica în viața ta. Da, chiar tu!  Și știu foarte exact acest lucru pentru că îndeplinești singura condiție de reușită în Finante Personale: intri în categoria “oricine!”Este OK să mergi pe mecanisme de creștere compusă din cele în care ai nevoie de intermediari. Eu insist pe ideea ca nu cumva să te rezumi la acestea!

Este exclusiv apanajul unor inițiați – Exclus. Încă o dată, refuză categoric ideea că numai prin intermediari poți beneficia de creștere compusă. Odată ce ai înțeles-o, numai dacă nu vrei nu o aplici și tu! Tu personal, la modul direct și da, chiar dacă ai copiat la mate în școala generală. Numai cine nu vrea nu se folosește de creșterea compusă ca de o pârghie în evoluția sa financiară. Exclus alte limitări!

Te poți folosi de creștere compusă numai prin intermediul instrumentelor financiare sofisticate gen forex, cripto, indici etc.  Creștere compusă, dacă înveți să te folosești de ea, există și în salariul pe care îl primești de la angajatorul tău. Creștere compusă există și atunci când aplici legea ȘI – ȘI banilor tăi. Creștere compusă există de la nivelul celui mai simplist produs bancar, depozitul bancar, dacă dobânda este real pozitivă. Chiar dacă depășește inflația cu 0,01% poți să obligi banii tăi să se compună exponențial.

Este greu să înțelegi cum să aplici creșterea compusă – Nu este deloc greu să înțelegi. Nu este deloc greu să aplici. Este însă adevărat – cel puțin pentru mine – este mai puțin intuitiv să îi „simțim” efectele aplicării ei, în sensul că subapreciem forța teribilă pe care o are . Eu cred că acest lucru se datorează faptului că suntem cu toții obișnuiți doar cu modelul de creștere liniară. Diferența o vei vedea explicată puțin mai jos. Dificultatea de a o aplica provine – cel mai probabil – de la faptul că presupune să te folosești de elemente de caracter personal precum disciplină, rezistență la tentația de a lichida investiția inițială sau de a consuma dividendele sau dobânda, răbdare și tenacitate. În astfel de cazuri creșterea nu mai este nici creștere, ce să mai vorbim de compusă…

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *