DESPRE TINE, ASA CUM NU VREI SA TE STII!


3 minute de Finante Personale

Sunt un  înfocat susținător  al influenței mentalului asupra realizărilor noastre de orice fel, inclusiv în domeniul finanțelor personale. De fapt asta cu atât mai mult cu cât, cititorii cărții mele știu deja, eu consider că banii sunt ceva interior nouă, nu exterior, cu „demonstrația” de acolo.

Interior, adică tot acolo unde este și „sediul social” al mentalului..

Motivul principal pentru care cei mai mulți oameni nu au realizările pe care le așteaptă nu este unul exterior, ci unul la fel de interior. Specialiștii spun că avem un aprig oponent și acela este localizat la fel de interior. De aceea am și încercat să consacru expresia “În cap cu dușmanul”. L-aș numi “sinele complementar”. Complementar pentru că aceiași specialiști spun că împart același mental cu singurul sine pe care îl cunoaștem. Și pe care îl acceptăm: noi cei muncitori, răbdători, merituoși, înțelegători, frumoși – măcar la interior, etc (puneți voi tot ceea ce știți despre voi că ați fi). Ei bine, dușmanul interior, sinele complementar, arată astfel: noi cei leneși, fricoși, care amânăm lucrurile, neîncrezători, care simțim toate formele de frici, nemulțumiți, irascibili, conflictuali, violenți – măcar în limbaj, nepăsători, în fine ați citit tabloul!

„Există doar un colț al universului, pe care îl puteți îmbunătăți, și acesta este sinele vostru.”

Aldous Huxley

Eu am ratat întâlnirea cu acest alt eu acum  ceva ani în urmă când, pe fondul unor probleme la o companie de care răspundeam, medicul mi-a recomandat ca remediu la stresul teribil pe care îl resimțeam, o vizită la psiholog. Îmi aduc aminte că am tratat recomandarea chiar ca o jignire!

As fi putut să aflu de atunci – poate – cum arată acest sine complementar din același parlament interior al meu. Nu am să vă menajez, și voi aveți unul! Da, si parlament interior și sine complementar. Știu asta atât de bine pentru că educația formală, media, concepțiile și anturajul la care ești expus, sunt cam aceleași pentru toți.

Specialiștii și autorii cărților pe care le-am citit sunt așa de categorici și la unison încât am luat-o fără demonstrație: până când nu îți vei cunoaște si acest sine, nu vei conștientiza când se manifestă și nu îl vei înfrunta, potențialul tău nu se va materializa niciodată la nivelurile pe care le aștepți.

Am reflectat la toate acestea când, la solicitarea unui prieten, am acceptat să încerc să ajut o persoană – pe gratis (parte din sinele meu principal, îmi place să cred), care are probleme financiare, îmi citește postările și vrea sfaturi de investiții prin care să scape cât mai rapid de strânsoare. L-am întrebat de ce este așa de sigur că are nevoie de investiții cu risc, în stadiul în care se află? Mi-a răspuns că așa face toată lumea, și apoi el știe că asta intră în definiția investițiilor, riscul proporțional cu câștigurile potențiale. Ne-am lămurit puțin pe subiect și i-am spus că recomandări de investiții poate să-i dea și un robo-adviser online, dacă îl interesează doar raportul risc – performanță la modul general. Eu pot însă să-l ajut cu o SOLUȚIE PENTRU EL, pornind de la situația lui concretă. Ne-am lămurit că finanțele personale de aceea sunt personale pentru că se aplică diferit pe cazuri particulare. Mi s-a părut că i-a plăcut ideea, așa că i-am cerut câteva date financiare personale simple – venituri, cheltuieli, etc) astfel încât să pot înțelege situația lui concretă, relația lui cu banii personali, apoi calcula niște indicatori și face niște proiecții funcție de anumite tipuri de plasamente.

 

…Încă îl mai aștept! Dacă îmi mai citește blogul, îl asigur de asta!

Eu cred că, în general, oamenii de fapt nu vor sa se uite în oglinda sinelui. Nu vor, pentru că știu că acolo există acest sine complementar care nu îl lasă să aprofundeze SCHIMBĂRILE pe care știe că trebuie să le facă el însuși.

Cred că a realizat că o simplă astfel de minianaliză financiară ar fi evidențiat foarte clar localizarea spărturilor din barca lui financiară și că pentru a le astupa ar fi însemnat să le înfrunte. Preferă să rămână încremenit în datorii pe 27 ani, pentru că așa îi spune sinele lui complementar, că nu trebuie neapărat să înfrunte o situație dificilă. Este mult mai confortabil să crezi și să ceri sfaturi despre investiții prin care speri ca alții să îți înmulțească banii…(?!), sperând că alții o vor face mai bine decât tine, pentru tine, cu banii tăi și într-un timp cât mai scurt! În timp ce problemele din situația ta financiară continuă să roadă, lună de lună, din potențialul tău!

Cred și acum că i-a fost teamă că m-aș fi dus pe schema clasică de genul „taie țigările din viața ta” sau „o cafea pe zi de doi lei înseamnă în 30 de ani…”, ceea ce tocmai că – și asta știu de asemenea cititorii cărții mele ”LEGILE BANILOR TAI”nu fac, fidel principiului că a fi stăpân de bani nu înseamnă o viață în privațiuni. Habar n-am dacă era măcar în situația de a face investiții cu risc! Dar îmi pare râu că nu am apucat să îi spun că îl înțeleg! Eu nu cred că este programat greșit, că este defect, nu îl judec!

Tocmai pentru că știu că fiecare avem un sine care, iată, ne roade din realizările care ar putea fi la nivelul  aspirațiilor fiecăruia dacă….

Orice situație financiară personală are cel puțin o soluție, indiferent de aspirații. Punctul de plecare este însă acela ca situația financiară este a NOASTRĂ, aspirațiile sunt ale NOASTRE, deci conducerea acestui proces, ca și implicarea trebuie să fie tot ale NOASTRE. Nu există minuni financiare, nu există ponturi, nu exista lovituri financiare pentru o transformare financiară peste noapte. În schimb ajută enorm auto-încrederea, auto-determinarea, auto-motivația, și auto-disciplina (ai observat corect că am repetat ostentativ cuvântul “auto”, ca să nu mai repet despre “sine”) care – crede-mă, cresc enorm pe masură ce vei simți primele semne de progres.

Sigur, te poți sprijini de unele mecanisme – pârghii financiare – cum sunt investițiile. Dar e bine să știi ce vrei să cumperi: investițiile nu sunt ca unele tricouri: mărime universală!

Ca să îți poți cumpăra tricoul care ți se potrivește, trebuie mai întâi să îți știi măsura.

Dacă nu vrei să îți știi măsura – ți-e frică să nu apari în ochii celorlalți prea gras, prea slab, prea înalt – toată viața vei purta „tricouri” mărime unică. Vei fi o statistică, vei fi parte dintr-o mare mulțime.

Vei purta uniformă…

Și uniforma financiară implicită a oamenilor este cea a lipsurilor financiare…

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *