DACA BANII NU TE FAC FERICIT, CEL MAI PROBABIL NU STII SA-I CHELTUIESTI…


2.5 minute de Finante Personale

Probabil că titlul te-a intrigat. Conform statisticilor aproape sigur te-a intrigat. Oamenii nu cred că fericirea poate fi cumpărată.

La fel de probabil este că titlul îți va fi apărut chiar cinic.

Și totuși studii conduse de instituții foarte respectabile, precum asocierea Gallup-Sharecare spun că, banii cumpără fericire.

E știință!

Aceste instituții de cercetare au elaborat un Index al “Stării de Bine” (Gallup-Sharecare Well-Being Index) prin care măsoară percepția asupra unor emoții precum tristețea, furia, stresul, bucuria, stări de bine sau extaz, sau evaluări generale de genul dacă trăiesc o viață plăcută sau nu, etc. Ei bine acești tipi au fost curioși să pună în corelație  cele aproape 450.000 răspunsuri cu nivelul câștigurilor lor lunare. Adică să vadă dacă, și dacă da, cât, costă starea de bine, sau fericirea dacă vreți…

Și da, așa cum mă așteptam, nivelul percepției stării de bine crește cu nivelul veniturilor. Doar că proporționalitatea directă durează doar până la niveluri de circa 75.000 USD venit anual.

Acești autori au mers și mai departe și au calculat că această valoare reprezintă de trei ori mai mult decât nivelul pragului de sărăcie din SUA, stabilit la 25.100 USD pentru 2018, pentru o familie de 4 persoane.

„Poate că banii nu pot cumpăra fericirea, dar pot, ei bine, să ți-o dea!”  

Freddie Mercury

Calculând proporțiile, rezultă că până la valori mai mici de 3 ori nivelul acceptat al sărăciei, banii aduc fericire. Peste această valoare nu mai  există proporționalitate directă. Sau altfel spus, bani mai mulți sau mult mai mulți nu implică la modul automat, stare de bine (fericire) mai multă sau mult mai multă. Și mai specific, aduc semnificativ mai multă fericire numai în anumite condiții speciale.

Interpretările specialiștilor au mers spre a evidenția faptul că nivelul veniturilor pentru a asigura starea de bine ține de satisfacerea nevoilor primare situate  de Maslow la bază, în celebra sa piramidă. Adică, odată ce veniturile sunt suficiente pentru a acoperi nevoile primare (mâncare, apă, locuință, aer curat, sex, somn) un prim nivel al stării de bine este asigurat. Și, invers, dacă nivelul veniturilor nu este suficient pentru a acoperi aceste nevoi, o acută suferință și nefericire sunt asociate cu acesta.

Iată exact termenii unia dintre cei mai importanți autori din domeniu, tradus și la noi:

“Este nonsens să spunem că banii nu cumpără fericirea, dar oamenii exagerează măsura în care mai mulți bani pot cumpăra mai multă fericire.”

Daniel Kahneman

Am fost curios să văd ce rezultă din translatarea  valorilor rezultate din cercetarea Gallup – Sharecare pe condițiile din România.

Astfel la noi pragul sărăciei ar fi considerat sub 60% din venitul mediu net. Adică, la cifrele actuale 2721 lei x 60% = 1632 lei. Două astfel de venituri înseamnă 3265 lei. În traducere și pe ipotezele luate, pentru o familie de 4 persoane, sub 3265 lei venit net total ar fi nivel de sărăcie, și nici nu poate fi vorba de percepția trăirii unei vieți bune.

Ce spuneți, s-ar aplica și pe condițiile de la noi astfel de cercetări?

Ce se întâmplă însă cu niveluri peste aceste praguri?

Sub diferite exprimări, și această cercetare, dar și altele (probail că mă repet, dar autorii mei preferați pe acest domeniu sunt Daniel Pink respectiv Daniel Kahneman) spun că proporționalitatea directă se rupe. Motivul principal ar fi acela că nu știm să folosim banii mai mulți pentru ceea ce ar însemna mai multă fericire. Greșeala majoră constă în identificarea stării de bine cu deținerea de lucruri, de posesii materiale dincolo de un prag. Pur și simplu eșuăm în a identifica ghișeele, tarabele, magazinele unde se cumpără fericirea de durată. Și atunci cumpărăm bunuri, lucruri materiale, de regulă cele care satisfac ego-ul și nevoia de a afișa un anume status.

Bunurile materiale se uzează. La propriu dar și moral. Un telefon de ultima fiță este “la zi” maxim 6 luni. Apoi apare altul! Cele cumpărate deja devin comune, obișnuite, nu mai satisfac nevoia de a fi asociați cu statusul inițial. La fel cu mașina, la fel cu hainele, la fel cu device-urile purtătoare de tehnologie, la fel cu….

Aproape toți autorii pe care i-am citit sunt la unison în a aprecia că acestea sunt problemele cele mai mari asociate cu cheltuirea banilor mai mulți pe astfel de bunuri.

Poate de aceea acești autori recomandă, printre altele,  cumpărarea de experiențe. Explicația mea este că experiențele nu îmbătrânesc, nu ruginesc, nu necesită întreținere, nu au termen de garanție. Pot fi share-uite pe social media. Bunurile nu! Memoria nostră reține pe termen nelimitat un concediu de vis. Încercați să vă reamintiți ce telefon aveați când ați fost la Europa Park (puneți voi aici cazul vostru personal…) cu toată familia de exemplu…Vedeți că nu reușiți din prima? Cumva pentru că nu contează cu adevărat față de valoarea experienței în sine, (concediul în exemplul dat de mine)?

Dar nu numai aici greșim când căutăm să cumpărăm fericire. Nu știm să cumpărăm valori precum siguranță, stabilitate, timp liber, bucuria de a dărui…Valori pe care banii noștri ar trebui să vrea să le cumpere…

“Banii sunt o oportunitate în căutarea fericirii. De cele mai multe ori ratată, pentru că nu știm că ei pot cumpăra astfel de valori perene. Și dacă am aflat, nu știm cum să o facem…”

StăpâniDeBani

Și în final tot o “descoperire” personală: pentru mine funcționează un principiu recent aplicat. Micile fericiri, dar mai dese, contează mai mult decât un vârf petrecut extrem de rar. (Inițial formulasem fraza la modul “frecvența e mai importantă decât intensitatea”, dar după aceea nu aș mai fi scăpat de miștourile amicilor mei de bere, despre care cititorii cărții mele știu mai multe). Mulți ani concediile familiei mele constau în o săptămână în Turcia la all-inclusive (concediu de țarc) și avion. Acum, cu aceiași bani mergem la “împinge tava” în diferite locuri la mare (inclusiv doar câteva zile la full board de exemplu) plus un mini tur prin Europa. În aceiași bani, concediul înseamnă acum 15-16 zile plus câteva mini excursii în țară…

Experiențele contează. Dozajul contează.

Da, prin intermediul banilor, eu sunt convins că ne putem cumpăra diverse forme de stări de bine. Fericire, dacă vreți!

E știință!

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *