CUM POTI CUMPARA ORICE, ORICAND SI ORICAT CA STAPAN DE BANI!


2,5 minute de Finante Personale

In articolul conținând câteva gânduri din vacanță inserasem un dialog – pentru mine – memorabil:

„Cu administratora minihotelului unde am fost cazați:

  • Cum reușiți să rezistați cu veniturile acestea mici și cheltuielile mari, cel puțin, vedem noi, la mâncare?
  • Eu sunt foarte mulțumită cu ce am!
  • Atunci probabil că aveți o sursă suplimentară de venit, sau care este secretul?
  • Secretul este că am învățat să îmi doresc foarte puține…

Recunosc că acest dialog mi-a rămas întipărit în memorie, îmi amintesc chiar și tonalitatea vocii acestei doamne. Mesajul ei mi-a rămas suficient de puternic încât să reflectez la el  ceva mai mult timp și la câteva săptămâni după dialog. Este evident că ea și familia ei „deprinseseră” acest secret din nevoie. În articol am subliniat faptul că acești oameni trăiesc o viață grea, și încercam să înțeleg care este modelul de supraviețuire în finanțele familiilor lor. Practic această doamna îmi spunea că ei sunt OBLIGAȚI să își dorească foarte puține, tocmai pentru că veniturile – și posibilitățile – sunt limitate.

Dar dacă ai aplica același „secret” în cazuri în care nu ești obligat? Dacă eu, spre exemplu, aș fi avut setat acest principiu, sigur nu aș mai fi trăit momente de cumpănă în finanțele familiei mele!

Sunt un adept al principiului potrivit căruia finanțele personale sunt în mare măsură și setare mentală: principii!  Așa că mă gândeam că o prelungire a acestui principiu ar fi aceea că una din căile care te duc măcar la libertate financiară este aceea prin care poți să îți cumperi ce vrei, cum vrei, când vrei!

Atâta vreme cât vrei …exact cât trebuie!

Cu toții avem nevoie de venituri. Dar modul în care cheltuim aceste venituri este total diferit de la o persoană la alta. Pentru că modul cum interpretăm  nevoile respectiv dorințele sunt diferite de la om la om. Îmi place să fac referire la o reclamă, (parcă de la Mobexpert) care are mare aplicabilitate și în finanțe personale: „Suntem cu toții diferiți! Din fericire!”

Să luăm exemplul domnului T pentru care nevoile și dorințele care dictează obiceiurile de consum sunt: cheltuielile aferente unei case cu etaj și mansardă, mașină obligatoriu germană și 4 x 4, cel puțin 3 vacanțe all-inclusive pe an doar în străinătate, cumpărături doar de la mall și exclusiv de firmă, terase cu prietenii cel puțin una pe săptămână etc.

Și să luăm și exemplul domnului M (acum) cam din aceiași zonă de venituri, dar care a învățat, din fericire, cum spune reclama, să fie diferit de domnul T și să-și dorească mai puține lucruri de lux. Mașina poate fi și franceză sau cehească sau coreeană, (și chiar Duster de ce nu, se vinde foarte bine inclusiv în țări în care nivelul de trai mediu este de trei ori mai mare decât în Ro),  concediile pot fi și de descoperire, nu numai predominant gastronomice și bahice și de țarc, la terasă poți să insiști să plătești separat doar partea ta, nu pus banii la grămadă cu gașca, aprovizionarea poți să o faci și din piață de la țărani etc.

Este evident că, la venituri echivalente, finanțele acestor oameni (Valoarea Financiară (Averea) Netă) diferă…net!

Știu asta foarte bine pentru că am fost și sunt, pe rând, atât în pielea dlui T cât și M.

Pur și simplu dl M este însă mult mai aproape de libertate financiară, dacă aplică astfel de principii.

Una din căile cunoscute din Finanțe Personale este minimizarea la extrem a cheltuielilor. Nu este și cazul aici, la StăpâniDeBani. Eu cred într-un echilibru. Strângerea curelei la extrem nu a dat niciodată rezultate nici în cazul meu, nici al familiei mele nici la nivelul nostru ca popor. Revolta, revoluția (sau ce-a fost) din ‘89 a pornit exact pe fondul unei curele prea strânse. Nu cred că se poate construi ceva pe bază de corvoadă și privațiuni, pentru că mentalul nostru nu ne susține eforturile.

Așadar nu văd nimic rău, am mai spus-o,  în cumpărăturile la mall, atâta vreme cât le fac în cadrul unui plan (buget) iar interesele mele (familiei) pe termen lung sunt asigurate deja (prioritar).

Astfel, în acest sens apare posibil să poți cumpăra orice vrei, când vrei, cum vrei, atâta vreme cât ai conștientizat cât e bine să „vrei” pentru tine, cel de acum și tot pentru tine (familia ta) cel din viitor.

Așadar acest secret al învățării să îți dorești exact cât este bine pentru tine se studiază și se învață. Pentru că urmează să aplici un plan în Finanțele tale Personale (nu-i așa?), trebuie să știi exact cât înseamnă acest „multe” pe cazul tău, nu al vecinilor, nu al colegilor, nu al rudelor, dar exprimat în cifre exacte și aplicat lunar.  

Trebuie așadar să te cunoști pe tine și obiceiurile tale de consum. Elimini ceea ce nu îți aduce împlinire personală, și restul este exact limita în care poți cumpăra orice, oricum, și de oriunde.

Adică încadrându-te într-un sistem financiar personal cu viziune, planificat și responsabil.

Dacă ești ca majoritatea oamenilor de pe această planetă, s-ar putea să constați că această împlinire personală nu este deloc direct proporțională cu nivelul consumului tău!

Aici este încapsulat un alt mare „secret” al finanțelor personale, pe care eu l-am neglijat ani la rând. Un astfel de sistem personal este mult mai puternic în planul realizărilor financiare personale decât investiții cu risc care promit (să zicem) 10% pe an.

Cu mult mai mult!



Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *