Dacă vrei să economisești ani de căutări în Educația ta Financiară Personală, cumpără această carte:

$tapaniDeBani©:

 

„LEGILE BANILOR TAI”

Soluții CONCRETE ale practicienilor pentru oameni obișnuiți, inclusiv angajați, în gestionarea propriilor bani prin care, indiferent de nivelul veniturilor, au ajuns la rezultate uimitoare ale finanțelor personale!

  • Vrei să afli care sunt regulile, principiile, rutinele pe care le aplică oamenii cu bani propriilor finanțe.
  • Cauți o carte despre bazele Educației Financiare pe specific românesc, și în limbaj absolut accesibil!
  • Vrei să știi cum să devii prosper financiar chiar dacă nu ai un venit foarte mare sau chiar dacă ai datorii.
  • Ai o relație cu banii personali pe care ai dori să o repari, sau să o faci, oricum, mult mai bună decât este acum.
  • Vrei să transformi relația ta cu banii de la a îndeplini fișa postului pentru a-i obține, la a scrie tu fișa postului pe care să o îndeplinească banii tăi pentru tine.
  • Vrei să aplici Formula Fundamentală a Veniturilor în avantajul tău. Și, da, asta indiferent cum îți câștigi banii acum (această carte este scrisă și pentru cei care sunt angajați. Nu trebuie să îți dai demisia!)
  • Vrei să devii „STĂPÂN de BANI”!

Cartea „LEGILE BANILOR TĂI” este scrisă pentru tine, pentru că:

CE CÂȘTIGI CUMPĂRÂND ACEASTA CARTE:

  • Vei deveni Stăpân De Bani ( nivelul venitului tău actual nu este o condiție…)
  • Vei știi să obții maxim din banii tăi chiar dacă acum nu știi cum să faci asta concret.
  • Vei putea scăpa de situațiiile tensionate stresante si agitate de la job, din cuplu și chiar de sănătate cauzate de problemele financiare.
  • Vei afla cum oameni obișnuiti - Stăpâni De Bani - reușesc să iși mărească în continuu averea netă chiar dacă nici măcar nu știu ce înseamnă „bitcoin” sau „marjă”! 
  • Ți s-a spus că pentru a avea mai mulți bani trebuie sa dai / creezi mai multă valoare și simți ca asta ar însemna o extenuare fizică si psihică pe care nu o poți lua in considerare. Vei afla ca Stăpânii De Bani au o altă soluție!
  • Vei stii ce ai de facut astfel incat banii tai, indiferent de nivelul lor actual, sa fie in principal un sistem de parghii, un set de unelte pentru obiectivele tale financiare.

CE PIERZI DACĂ NU CUMPERI CARTEA ACUM:

  • PIERZI BANI: Vei rămâne blocat în vechea paradigmă a banilor potrivit căreia despre bani înseamnă a-i munci / câștiga. Și atât!
  • PIERZI TIMP: Vei munci din greu, în continuare și mereu, pentru bani.
  • PIERZI OPORTUNITĂTI: Te vei intreba mereu: “Dar ăștia cum au reușit, căci câștigă mai puțini bani decât noi!"

CE VEI  AFLA DIN CARTEA „LEGILE BANILOR TĂI”

  • - Cum poți avea o situație financiară personală prosperă chiar dacă NU ai un venit mare.
  • - De ce principiul “Pune deoparte 10% din tot ce câștigi” nu te ajută foarte mult în finanțele personale, și ce variantă aplică Stăpânii De Bani
  • - De ce soluția pentru a avea mai mulți bani: ”Dă mai multă valoare!”, venind dinspre cursurile de dezvoltare personală, nu dă rezultatele așteptate, și ce adaugă întotdeauna Stăpânii De Bani.
  • - De ce se enervează Stăpânii De Bani când aud că definiția investiției înseamnă a cumpăra un activ. Da, vei afla că întotdeauna Stăpânii De Bani încep cu investitiile în care NU TREBUIE să cumperi nimic. Și care sunt și absolut sigure ....
  • - Cum isi găsesc motivația Stăpânii De Bani (ei bine, motivația lor principală nu o constituie...banii!).
  • - De ce Stăpânii De Bani zâmbesc când aud expresia “Plătește-te mai întâi pe tine însuți” și cum aplică ei concret acest principiu!
  • - Care este principalul factor de risc pe care Stăpânii De Bani nu sunt dispuși să și-l asume în nici un caz si niciodata (nu este deloc ceea ce crezi!)

Livia Margarit

Experienta financiar bancara de peste 15 ani

CE SPUN CITITORII

Îmi plac evenimentele de dezvoltare personală, Dar cartea aceasta o încadrez la evoluție financiară personală. Sincer o recomand tuturor, indiferent dacă ești în datorii pe 25 ani sau ai 2000 de Euro pe lună. Autorii insista pe abordarea practică. Unică - din ce știu eu - la noi. Am inteles ca, pe treptele evolutiei mele financiare acum sunt in stadiul „Mr Safe, Solvabil”, in drum spre „Tarabostes Financiar”, adica pe cale sa evadez din inchisoarea 9-17,30. Este o carte E X C E L E N T Ă!
Ionut Vladescu
profesor
A fost o placere sa citesc „LEGILE BANILOR TAI”. Sincer, o placere!. M-am regasit in experienta financiara a autorilor. Foarte tare „Formula Fundamentala a Veniturilor”, are in ea explicatiile a multor greseli financiare pe care le-am facut. Sincer am fost sceptica la inceput, dar ”StapaniDeBani” a fost o revelatie. Tineti-o tot asa. Cred ca este extrem de mare nevoia de aceasta carte de Educatie Financiara in Romania!
Lavinia Mihaela Truta
Data Analyst
Nu stiu cine nu ar beneficia de pe urma citirii acestei carti. Stilul ajuta foarte mult, chiar m-au amuzat multe pasaje, si asta ajuta la tratarea multor idei de Finante Personale. Auzisem tangential de domeniul acesta, dar doar citind cartea am inteles cat de mult te pot ajuta cunostintele in domeniu! Acum ma preocupa sa pun la lucru Legile dupa care actioneaza Banii mei!
Marius Munteanu
antreprenor

VĂ MULȚUMIM TUTUROR !

Cartea $tăpâni De Bani: „LEGILE BANILOR TĂI”

 

Preț: 69 lei

 

Prețul include transportul și toate taxele.

 

Pentru a primi cartea prin această modalitate trebuie să parcurgeți 2 pași:

 

  1. Efectuați plata cărții prin transfer bancar către:

Beneficiar: Margarit Tiberius

IBAN: RO47BREL0002001692060100

 

Suma 69 lei

 

  1.   Trimiteți un email de confirmare pe adresa:  sdb.margarit@gmail.com  în care să menționați „Am făcut plata pentru cartea „Stapani De Bani – LEGILE BANILOR TĂI” și datele necesare expedierii și facturării:

Nume:

 

Prenume:

 

Adresa completă:

 

Județ:

 

Daca il știți, vă rog adăugați și Codul Poștal.

 

Daca vreți sa fiți contactat pe aspecte privind expeditia coletului, adaugati un numar de telefon in oricare retea nationala.

 

Dacă vreți factura pe persoană juridică adăugați numele firmei sau PFA și CUI.

 

Veți primi email imediat ce coletul dvs conținând Educație Financiară Personală a pornit către dvs.

 

Veți primi de la Poșta Romana o înștiințare de sosire colet.

 

Observație: Aici la „Stapani De Bani©” facem din necesitatea plătirii unui preț corect pentru orice serviciu sau produs, o Lege A Banilor Tăi. Astfel noi considerăm ca a plati mai mult pentru un serviciu de transport înseamnă că veți plăti mai mult pe servicii adaugate de transport decât primesc autorii, de exemplu, pe carte. Dar cum o altă „Lege A Banilor Tăi” de care vă veți tot lovi pe aici – „Finanțele Personale sunt foarte…Personale”, dacă doriți ca această carte să ajungă prin alte metode decât cea de sus (Priori Post, curier rapid etc), plătind diferența, vă rog să ne contactați.

 

Același lucru este valabil și pentru livrarea cărții în străinătate: vă rugăm contactați-ne.

 

Felicitări!

Prin accesarea site-ului și plasarea acestei comenzi sunteți de acord cu Termenii și condițiile utilizării.

 

Mulțumim!