BUNASTAREA, VIATA BOGATA SI MONEZILE IN CARE SE MASOARA


2 minute de Finante Personale

Una din marile mele idei preconcepute vis-a-vis de oamenii cu bani a fost că singurul metric al situației lor personale este exprimat în unități monetare: mii, zeci de mii, sute de mii de $ sau €.

Mai târziu am înțeles că acești oameni nu își pun pe perete un tablou cu mesajul “Voi fi milionar” sau “Voi avea mulți bani” sau mai știu eu ce alte mantre. În majoritatea lor acești oameni nu visează să stea pe un cont în bancă de un milion de $! Nici măcar nu au fantezii cu lucrurile minunate pe care o astfel de valoare le-ar putea cumpăra.

Ei vor siguranța, șansele mai bune, dar mai ales completa libertate pe care o presupune o anume valoare (și, atenție, într-o anume structură!) exprimată în bani. 

O altă mare surpriză pentru mine, după ce am început să studiez finanțele personale la nivel concret, cu modelări pe situații diferite, este aceea că în cele mai multe cazuri o astfel de valoare este <<<<< 1.000.000 Euro / Dolari!

Nuanțe: când spun că nu vreau să fiu milionar, nu înseamnă că resping ideea, că am puseuri de conștiință, că banii sunt răi etc. Nicidecum! Vreau să spun că, în fine, mi-am însușit și eu ideea care, inițial, mi s-a părut mai greu de înțeles, dar care este setare mentală de bază a oamenilor cu bani. Ei își doresc un stil de viață în care libertatea este scop, un stil de viață bazat pe încredere, pe multiple opțiuni de alegere pe care le au, și, prin restrângerea constrângerilor, gradele de independență financiară pe care le ating.

Ei bine, și dacă pentru a-și atinge astfel de scopuri trebuie să treacă prin faza de acumulări financiare, fie!

Banii nu sunt, nu ar trebui să fie scop!

Banii sunt modalitate, mijloc, căi. Scule!

Stapani de Bani 

Ori libertatea se măsoară, după părerea mea, în timp. În unități de timp liber! Porțiunea de viață pe care eu o trăiesc făcând lucrurile, activitățile, pe care le doresc, fără nicio constrângere, o consider o altă măsura a libertății personale.

Ducând proporțiile la extrem, banii ar trebui în final să îmi cumpere, dacă la nivelul acesta aspir (dar nu este cazul meu) libertatea totală, când nu mai trebuie să muncesc deloc!

Aici am o problemă de echilibru: merită oare să sacrificăm complet timpul liber, atât cât este el la stadiul actual și modul prezent, până când ajungem să acumulăm atât de mulți bani încât cumpărăm timp liber la modul absolut dar la un timp viitor nedefinit? (adică venitul pasiv să acopere integral cheltuielile stilului de viață).

Eu personal am răspuns că nu! Este și unul din raționamentele pentru care am renunțat la urmărirea activă a investiților familiei. Dacă este adevărat că finanțele personale presupun investiții prin care banii muncesc pentru mine, atunci eu chiar înțeleg că îmi eliberez astfel din timp pe care mi-l doresc liber. Eu îmi oblig investițiile să îmi aducă și timp, nu numai bani!

O expresie a dezechilibrului care apare atunci când nu țintim trăirea unei vieți bogate este aplicabilitatea acelui dicton potrivit căruia: 

“Cu cât ai mai mulți bani, cu atât ai mai puțin timp să îi cheltuiești”.

Într-o viață echilibrată ar trebui să avem și bani dar și timp liber.

Evident că în timpul copilăriei și a adolescenței eram mai bogați în timp. Apoi a trebuit să luăm din timp pentru a face / munci pentru bani.

Eu cred și că aceasta este o porțiune din curentul de gândire al companiilor inovatoare care caută ca angajații lor să se simtă cât mai “liberi” sau ca “acasă” în timpul jobului. Cu varianta extrema a acelor companii care permit angajaților să lucreze de acasă.

Revenind, eu consider că  banii nu sunt singura monedă prin intermediul căreia noi, oamenii, putem determina cât de bogați suntem. Eu cred că dacă facem tranziția privind obiectivele majore ale vieții de la “a fi bogat” la “ a trăi o viață bogată”, atunci viața noastră mai are o monedă: timpul, și anume măsura în care dispunem, liber, de timpul nostru.

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *