CATI BANI COSTA AMANAREA : MULTI, PREA MULTI!


2,5 minute de Finanțe Personale

Daca ar fi sa numesc un obicei, unul singur, cu cel mai distrugător efect posibil asupra productivității umane în general, atunci alegerea mea, de departe, ar fi AMÂNAREA!

Simțeam, bănuiam, până acum câțiva ani că, inevitabil, are efecte și în domeniul banilor personali. Dar cât de mult exact poate să însemne un astfel de obicei prost, nu am realizat până când, pentru o prezentare, am realizat un calcul plecând de la o situație ipotetică.

In cartea mea „LEGILE BANILOR TAI” am prezentat mai multe tabele și situații de finante personale având în centru două personaje și familiile acestora: familia Ion Medianu, cu nivel salarial mediu pentru societatea românescă (profesori de liceu) dar care aplică principii de finanțe personale, și respectiv familia Marius Corporatistul care are un câștig bine peste media din România, dar care trăiește cu sârg după principiile clasice ale celor 90% din populația lumii care deține 10% din banii ei.

Am să continui cu familiile celor doi, în situația ilustrată mai jos:

Amândoi află, încă din adolescență, despre virtuțile economisirii și respectiv investițiilor, dar au o abordare diferită: Ion Medianu decide să înceapă să pună în aplicare imediat după intrarea la facultate un plan prin care economisește echivalentul a 300 de Euro pe lună. Sunt banii din meditații pe care el și viitoarea doamnă Medianu decid să îi investească, și reușesc să o facă la un randament anual de 7%. După 7 ani vin copiii în familia lor, se înmulțesc cheltuielile și ei nu mai alimentează cu nimic conturile de investiții, dar îi lasă pe toți în aceleași instrumente.

De cealaltă parte, Marius este și el convins de puterea investițiilor de a crea bunăstare dar, îndemnat și de părinții săi (care îi asigură toate veniturile tot timpul facultății) că tinerețea trebuie trăită, nici nu muncește nimic în timpul facultății, nici el, nici doamna Marius, și nici nu economisesc și deci nici nu investesc nimic. Totul pe consum! AMÂNĂ orice economie respectiv investiție cam până la doi ani după terminarea facultății, atunci când, venitul din jobul de corporatist este mult peste medie. Familia lui investește și ea în aceleași condiții (300 Euro pe lună) și obține același randament ca și Ion, prietenul lui din copilărie.

După câți ani credeți că ajung să aibă aproximativ aceleași sume în conturi?

Iată mai jos, sintetic, rezultatele:

Asadar, la varsta de 38 de ani, la douăzeci de ani de când a început să se preocupe de banii săi personali, familia Medianu are în cont 81.300 Euro. Ca să ajungă aici ei au investit în total 3.600 x 7 = 25.200 Euro. În cei 20 de ani ei și-au înmulțit banii de 3,23 ori.

De cealaltă parte, familia Marius Corporatistul „își trăiește tinerețea” și întârzie să își planifice și să își pună banii la muncă, astfel că încep cu 7 ani mai târziu investițiile decât prietenul său Ion. După 14 ani de-abia îl ajunge din urmă (81.800 Euro) și după o sumă investită DUBLĂ (50.400 Euro vs 25.200 Euro). De asemenea ei își multiplică banii de doar 1,62 ori față de 3,23  cât a obținut familia care câștigă mult mai puțin decât ei.

Diferența între cele două abordări o reprezintă AMÂNAREA!

Dacă vă este mai ușor să urmăriți grafice am atașat Google Charts pe fiecare situație / familie în parte.

 

Și mai radicale apar diferențele dacă luăm în considerare un procent de creștere de 9% anual al investițiilor celor doi prieteni!

Adica, cei 7 ani de investiții ACUM înseamnă aproape tot atât cât 21 de ani de investiții MAI TÂRZIU!

Din astfel de exemple concrete am înțeles mult mai bine de ce autori pe care îi admir consideră acumularea de avere condiționate de o sumă de însușiri mentale dublate cu rigoare în transpunerea în practică. Înaintea unor factori precum mărimea IQ sau a capitalului de pornire.

Amânarea ca stil de viață înseamnă o frână de mână trasă pentru vehiculul tău de investiții aflat în mișcare!

Tiberius Margarit SdB


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *